VIDEO | O profesoară a fost arestată după ce a bătut o elevă! Școala unde preda a concediat-o imediat

De Petre Dobrescu, Duminică, 10 noiembrie 2019, 14:16

Incidentul a avut loc vineri, la „Lehmann High School”, din Kyle, statul Texas, a notat CNN.

Scenele au fost filmate de ceilalți elevi și au fost postate pe diverse rețele de socializare.

În imagini, se vede cum profesoara i-a aplicat mai mulți pumni în plină figură elevei, a trântit-o la pământ, iar apoi a călcat-o pe cap.

Elevii au reclamat imediat agresiunea, iar poliția a fost chemată de urgență la fața locului.

Profesoara Tiffani Shadell Lankford, în vârstă de 32 de ani, a fost arestată pe loc. Ea a fost dusă în fața unui judecător, unde i s-au citit acuzațiile și i s-a stabilit o cauțiune de 10.000 de dolari.

Direcțiunea școlii a anunțat că a concediat-o pe profesoara agresivă.

„Nu are nicio scuză sau nicio justificare pentru aceste fapte. Este de neconceput ce i-a făcut elevei”, a spus Tim Savoy, directorul școlii.

Profesoara agresivă a fost angajată la finalul lunii august și a participat la 17 cursuri la respectiva unitate de învățământ.

Victima a fost dusă imediat la spital de către tatăl ei.

[embedded content]

Citeşte şi:

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2019, turul 1. Primele incidente la secțiile de vot. Ce au declarat principalii candidați

În diaspora au votat într-o oră 37.000 de oameni, mai mult decât s-a votat în tot turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2004!

Atac fără precedent la adresa lui Halep: "Draga Simona, a venit timpul sa înțelegi"

GSP.RO

Atac fără precedent la adresa lui Halep: „Draga Simona, a venit timpul sa înțelegi”

Horoscop 10 noiembrie 2019. Gemenii trec peste obstacole

HOROSCOP

Horoscop 10 noiembrie 2019. Gemenii trec peste obstacole

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

Rosu Lucian Petru

Rosu Lucian Petru

Ma numesc Lucian Petru Rosu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti. De-a lungul timpului am urmarit cu pasiune dinamica partidelor si modul in care deciziile politice influenteaza societatea. Am lucrat in presa scrisa si televiziune, dar cel mai mult ma regasesc in activitatea de analist, unde imi exprim punctele de vedere argumentate pe baza experientei si a studiilor mele.

In viata personala, imi place sa citesc carti de istorie si filozofie, sa calatoresc in tari unde pot observa direct contextul politic si social si sa fac drumetii in natura pentru a ma detasa de rutina. De asemenea, sunt pasionat de fotografie, un hobby care ma ajuta sa surprind expresii si momente ce spun mai mult decat un discurs.

Articole: 429