5 orașe aproape de România care merită vizitate

Autor: Ziarul Top

5 orașe aproape de România care merită vizitate

Uneori ești atât de prins în toate sarcinile pe care le derulezi de-a lungul săptămânii încât ajungi să crezi că nu vei mai avea niciodată timp de călătorit. Partea bună e că uneori mai găsești un weekend liber – acela este momentul în care poți evada din cotidian și din mediul familiar.

Călătoriile sunt o importantă sursă de inspirație, creativitate și regăsire. Este una dintre cele mai importante activități care te ajută să te dezvolți și să găsești din nou motivația și productivitatea de care ai nevoie pentru viața de zi cu zi. Așadar, iată 5 orașe aproape de România care merită vizitate și pe care le poți transforma într-o escapadă de weekend:

  1. Budapesta, Ungaria

Budapesta poate fi văzut ca un oraș controversat prin faptul că a reușit să combine o istorie îndelungată și fascinantă cu elementele moderne ale societății de astăzi. De aceea, capitala Ungariei a fost inclusă în Patrimoniul Mondial Unesco, reușind să impresioneze milioane de turiști și să reprezinte un oraș de suflet pentru mulți dintre aceștia.

Datorită complexității sale în materie de elemente culturale, ai la dispoziție nenumărate obiective turistice pe care le poți vizita: clădirea Parlamentului, Băile Gellert, Insula Margaret, Basilica Sfântul Ștefan, Funicularul din Buda, Castelul din Buda, faleza Dunării, Podul cu Lanțuri, etc. Important este să te gândești în ce perioadă ai vrea să călătorești și să-ți achiziționezi biletele de avion din București spre Budapesta din timp util.

  1. Veliko Târnovo, Bulgaria

Deși ne-am obișnuit să ne ascundem în litoralul bulgăresc pe timp de vară, Bulgaria are nenumărate orașe care pot fi vizitate și cu altă ocazie. Un exemplu bun îl reprezintă orașul Veliko Târnovo, aflat la doar 180 de km de București.

Cele mai citite articole

Veliko Târnovo este cunoscut datorită atmosferei boeme pe care o expune prin arhitectura medievală și clădirile colorate în combinație cu străduțele înguste și luminate de razele soarelui. Mai mult, Veliko Târnovo obișnuia să fie capitala celui de-al Doilea Imperiu Bulgar în timpul Evului Mediu, ceea ce îl face un punct de referință important pentru pasionații de istorie.

  1. Sofia, Bulgaria

Nu poți ajunge în Bulgaria fără să vezi măreția capitalei – Sofia. Frumusețea capitalei este reprezentată prin păstrarea și conservarea zidurilor medievale, ruinelor, arhitecturii tradiționale și prin adaptarea acestora la inovațiile de astăzi. În centrul Sofiei poți să te plimbi printre reperele istorice care amintesc oricărui vizitator de momentele importante prin care a trecut naționalitatea bulgară până în ziua de astăzi.

Unul dintre cele mai semnificative simboluri ale Sofiei rămâne Catedrala Aleksander Nevski care a fost construită în memoria soldaților ruși care au luptat pentru independența Bulgariei în războiul ruso-turc din 1877 – 1878.

  1. Holloko, Ungaria

Deși nu este un oraș de proporții mari care să atragă privirile turiștilor internaționali, Holloko este un sat pitoresc cu scop etnografic, fiind înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO datorită castelului Holloko, arhitecturii unice a caselor, magazinelor tradiționale și festivalurilor folclorice care au loc de-a lungul anului.

Fiind un spațiu de dimensiuni mici, dar cu un impact cultural puternic, satul Holloko poate fi ideal pentru o excursie de weekend.

  1. Pecs, Ungaria

Dacă îți dorești să simți aerul curat dintr-un oraș construit la baza munților, atunci destinația Pecs, Ungaria este opțiunea ideală. Pecs este așezat în munții Mecsek din regiunea mieilor (Baranya) și se evidențiază de celelalte orașe europene prin multiculturalitate etnică și diversitate. Pecs a păstrat și a unit toate „casele religiilor”, precum: moscheiele construite în perioada dominației otomane, Necropola Creștină timpurie (Sopianae) și Catedrala Catolică.

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE