Un cuplu de vegani din Statele Unite, acuzat că a înfometat până la moarte un bebeluș de cinci luni. Cu ce au înlocuit laptele praf din alimentația copilului

Autor: Ziarul Top

În momentul în care a fost descoperit de autorități, copilul cântărea puțin peste 3,8 kilograme, cu aproape 500 de grame mai puțin decât la naștere.

Julia French, o tânără de 20 de ani, și iubitul ei, Robert Buskey (31 de ani), sunt acuzați de neglijarea copilului, relatează publicația New York Post, citată de Mediafax.

Un cuplu de vegani din Statele Unite, acuzat că a înfometat până la moarte un bebeluș

sursă foto: Brevard County Sheriff’s Office / New York Post

Micuţul se află acum într-un spital din Florida, iar părinţii lui se află în spatele gratiilor.

Medicii se tem că sănătatea copilului ar putea fi afectată pe termen lung, din cauza lipsei unor nutrienți esențiali în primele luni de viață. Asistenții sociali, citați de postul de televiziune WFTV 9, bebelușul avea ochii adânciți în orbite și era costeliv.

De asemenea, din documentele prezentate în instanță reiese că micuțul era foarte obosit, deshidratat și malnutrit.

În acest moment, micuţul se află în afara oricărui pericol.

În 2014, o fetiță din Vaslui a ajuns în comă la spital, după ce a fost hrănită numai cu pufuleți și ceai.


Citește și:

Dr. Alexandrescu, medic plecat în Franța de la Spitalul Județean Ilfov, acuză: „Protectoarea medicului fals m-a împins să plec! Aceste abuzuri ale șefilor ne fac să emigrăm’

Medicul fals a fost în sala de operație și la nașterile din clinicile private! Sanador recunoaște, Regina Maria și MedLife întârzie răspunsul

OPINIE | „Naționala de fățărnicie a României”. PAH, despre candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European

Comuna din România care atrage tinerii ca un magnet! În 25 de ani, numărul de locuitori a crescut de 5 ori! (GALERIE FOTO)


Sursa: Libertatea.ro

ARTICOLE RELEVANTE