Ce trebuie sa stii despre contractul de asigurare

Autor: Ziarul Top

Prin contractul de asigurare o persoana fizica sau juridica, numita „asigurat”, se obliga sa plateasca unei alte persoane, numita asigurator, o suma de bani denumita „prima de asigurare”, cu obligatia pentru asigurator ca in cazul producerii unor evenimente prejudiciabile pentru asigurat (incendiu, inundatie, cutremur, naufragiu, accident, moarte etc.) sa-l despagubeasca prin achitarea unei sume de bani denumita „indemnizatie de asigurare”.

Caracteristic pentru acest contract este „elementul de incertitudine”, pentru ca evenimentul  in vederea caruia se face asigurarea poate interveni sau poate sa nu intervina in termenul pentru care acesta se incheie.

Acest contract poate contine si o „clauza (stipulatie) pentru altul”, partile putand stabili ca in cazul in care sinistrul are loc, asiguratorul sa achite indemnizatia de asigurare unui tert, denumit „beneficiar al asigurarii”.
Termeni proprii acestui contract sunt:
„riscul asigurarii” – pericolul impotriva urmarilor pe care le-ar produce evenimentul: inundatie, incendiu etc.;
„cazul asigurat” – evenimentul efectiv survenit;
„prima de asigurare” (rata de asigurare) – suma (despagubirea) pe care o va achita asiguratul asiguratorului, chiar daca elementul de incertitudine (evenimentul viitor si incert) nu va avea loc;
„suma asigurata” – suma maxima pana la care este angajata raspunderea asiguratorului;
„dauna de asigurare” – paguba materiala pe care asiguratul o sufera in cazul in care evenimentul are loc;
„indemnizatia de asigurare” – suma pe care asiguratorul o plateste asiguratului, dupa survenirea evenimentului si care corespunde cu suma asigurata;
„durata asigurarii” – termenul pentru care se face asigurarea.

„Obiectul asigurarii” reprezinta orice bun mobil sau imobil, cat si viata si capacitatea de munca a omului.
Felurile asigurarii:
„obligatorii”, prin efectul legii, pentru unele bunuri care nu mai necesita incheierea unui contract de asigurare, de exemplu, asigurarea contra incendiilor a cladirilor, asigurarea autovehiculelor, inmatricularea ce sunt folosite pe teritoriul tarii etc.
„facultative”, care se incheie pe baza contractului de asigurare, obiectul lor fiind asigurarea de bunuri, persoane si raspundere civila.

Incetarea contractului:
Contractul cu durata determinata inceteaza prin ajungerea la termen, cand expira perioada pentru care s-a incheiat;
Dupa ce se efectueaza plata sumei asigurate, obligatiile asiguratorului fata de asigurat se sting, fapt ce echivaleaza cu incetarea contractului. Este vorba de asigurarea pe viata si de accidente de persoane, cand intervine cazul asigurat. Daca este vorba de bunuri, contractul inceteaza numai daca bunul a fost distrus in intregime, nu partial, caz in care el va continua.
„Denuntarea, rezilierea sau anularea” fac ca incetarea contractului sa aiba loc inaintea expirarii duratei sale si a producerii cazului asigurat.
„Denuntarea” produce efecte pentru viitor, dat fiind caracterul contractului care este cu executare succesiva.
„Rezilierea” reprezinta desfiintarea contractului pentru viitor datorita culpei uneia dintre parti, vinovata de neexecutarea obligatiei asumate.
„Nulitatea” se opereaza si pentru trecut, readucand pe contractanti la situatia juridica avuta la data incheierii asigurarii, procedandu-se la restituirea prestatiilor efectuate.

Contracte de asigurare pentru diverse situatii:
deces – valabil pe plan modial;
invaliditatea permanenta – valabil pe plan mondial;
indemnizatia zilnica pentru internare intr-o institutie de tratament – valabil pe teritoriul Romaniei;
indemnizatia zilnica pentru imobilizare intr-o imbracaminte sau o aparatura imobilizanta echivalenta – valabil pe teritoriul Romaniei;

Felurile asigurarii de persoane:

1) Asigurarile de viata pot fi de deces si pentru caz de supravetuire.
Primele sunt, in principal, de 2 feluri.
Asigurarea temporara de deces – daca asiguratul moare in perioada pentru care s-a incheiat contractul, asiguratorul plateste suma asigurata beneficiarului, iar daca asiguratul va fi in viata la data espirarii termenului contractual, asiguratorul va fi liberat de orice obligatie;
Asigurarea viagera de deces – se incheie pana la sfarsitul vietii asiguratului, asiguratorul fiind obligat sa plateasca suma asigurata beneficiarului la decesul asiguratului, oricare ar fi data;

Asigurarile pentru caz de supravetuire (ajunge la o anumita varsta) se incheie pe o perioada determinata, la termenul convenit asiguratorul fiind obligat sa plateasca suma asiguratului sau beneficiarului daca asiguratul va fi in viata. Daca asiguratul nu atinge varsta prevazuta, asiguratorul este liber de orice obligatie.

2) Asigurarile de accidente corporale – asiguratorul plateste suma asigurata sau un procent din ea numai in caz de producere a vreunui accident, in perioada asigurarii, care are drept urmare decesul sau invaliditatea permanenta (totala sau partiala) a asiguratului.

3) Asigurari mixte de persoane:
asigurari familiale mixte de viata;
asigurare mixta de viata cu pensie pentru urmasi etc.

Asiguratorul plateste indemnizatia de asigurare, in cazul supravetuirii asiguratului, la termenul prevazut in contract, iar in cazul invaliditatii permanente (partiale sau totale) ca urmare a unui accident. In caz de deces al asiguratului, in perioada de asigurare, asigurarea se plateste indiferent de cauza.

Caracterele asigurarilor de persoane sunt:
Suma asigurata nu este limitata la o anumita valoare pentru simplul motiv ca valoarea vietii si sanatatii omului nu poate fi limitata;
Asiguratorul nu se subroga in drepturile asiguratului (beneficiarului) contra altora, asiguratul beneficiind de toate drepturile pe care le-ar fi avut si in lipsa asigurarii de persoane.

Irina Ciobanu
Consilier Juridic

ARTICOLE RELEVANTE