Atunci când vine vorba de sănătatea dentară, nu este simplu ca să găsim un cabinet stomatologic unde să avem parte de servicii efectuate cu un înalt profesionalism, la prețuri pe care ni le putem permite.
Alegerea unui nou medic dentist este întotdeauna o sarcină dificilă. Totuși, când oamenii se mută în București, chiar dacă se preocupă de înscrierea pe lista unui medic de familie, lasă la urmă stomatologul.
Și acest lucru este total greșit. De obicei își aduc aminte de medicul de dinți doar în momentul în care o durere atroce de măsea îi lovește brusc și atunci intră la nimereală în locul unde văd prima firmă pe care scrie mare: „Cabinet Stomatologic”. Și s-ar putea ca ulterior să constate că nu a fost chiar cea mai bună opțiune aceasta, pe care au luat-o orbiți de durerea dentară atroce.
Stomatologul nu se alege la întâmplare!
Mult mai bine este ca să îți alegi medicul stomatolog în liniște, când nu ai nicio problemă, când pur și simplu mergi la un control de rutină (ce ar trebui să fie făcut periodic, măcar o dată la 6 luni). Așa vei putea ca să observi dacă ești compatibil cu doctorul ce te tratează, dar și condițiile de ansamblu în care se desfășoară activitatea în respectiva unitate de stomatologie.
De cele mai multe ori, înainte să te muți în București, vechiul tău dentist poate să-ți recomande un medic stomatolog care îi este cunoscut, prieten sau coleg de facultate. În loc să iei de bune sfaturile altor pacienți, este întotdeauna mai rezonabil să solicitați sfatul unui profesionist din domeniu.
După prima dvs. vizită la clinica aleasă răspundeți-vă sincer la următoarele întrebări:
– Medicul dentist mi-a explicat totul în mod clar, într-un limbaj pe care l-am putut înțelege? A dat argumente suficiente pentru procedurile pe care mi le-a efectuat?
– M-am simțit confortabil și în siguranță la cabinetul stomatologic ales?
– Sterilizarea instrumentarului și condițiile de igienă din acel cabinet dentar sunt mai presus de orice îndoială?
Aveți încredere în instinctele dvs. și nu veți greși!
În orice caz, e bine să știți că serviciile de medicină dentară ieftine și de calitate scăzută vă vor costa mult mai mult pe termen lung (în unele cazuri chiar și pe termen scurt!). Mai bine alegeți de la început ca să mergeți la un medic dentist bun, chiar dacă veți plăti mai mult.
În medie, cam 70% dintre procedurile dentare au în prețuri ridicate. Din fericire, multe clinici medicale au promoții la diverse servicii stomatologice, oferă posibilitatea abonării, iar tratamentele complexe, desfășurate pe parcursul mai multor ședințe, se pot plăti și în rate fără dobândă.
Care este prețul corect pentru un anumit serviciu stomatologic?
E suficient ca să comparați prețurile a patru sau cinci stomatologi din zona dvs. pentru servicii similare. Aveți internetul la dispoziție și puteți căuta ușor pe Google aceste informații.
Chiar dacă numele serviciului de medicină dentară este același, unele proceduri pot avea prețuri diferite pentru că se utilizează diverse tipuri de materiale și pentru că sunt realizate de stomatologi cu grade de pregătire și experiență specifice.
În orașe mari precum Bucureștiul, alegerea medicului potrivit este complicată și din cauza numărului mare de stomatologi.
Alegerea unui dentist bun se bazează pe o serie de criterii legate, nu doar de experiența sa profesională, ci și de modul în care acesta se poartă cu pacienții.
Criterii generale pentru alegerea unui stomatolog bun
Pentru a alege un dentist bun, trebuie luate în considerare profesionalismul său, dar și personalitatea pe care o are.
Cartierul în care se află cabinetul său este de asemenea, un argument important. În mod ideal, cabinetul trebuie să fie la cel mult câțiva kilometri de casa pacientului, zona unde este amplasat să fie bine deservită de transportul public și să aibă o parcare în apropiere.
Este important ca și sala de așteptare să fie plăcută. În ceea ce privește echipamentul, este de dorit ca acesta să fie cât mai modern.
O altă precauție ce nu trebuie neglijată atunci când alegeți un dentist bun este aceea de a vă asigura că dentistul este unul real, nu unul cu o diplomă falsă. Având în vedere cazurile petrecute în țara noastră în acest sens, cu siguranță nu v-ați dori ca să ajungeți pe mână unui stomatolog care în realitate este doar un impostor!