Germania a avut parte de o premiera anul trecut, in sectorul energiei, in conditiile in care mai mult de 40% din totalul energiei electrice produse in aceasta tara a provenit din surse regenerabile (eoliana, solara, hidroelectrica si biomasa), depasind pentru prima data carbunele, care a avut o pondere de 38%.
Productia de electricitate din surse regenerabile a crescut in 2018 cu 4,3% fata de anul anterior in aceasta tara, la 219 Terawati ora (TWh), relateaza Reuters.
Conform grupului de cercetare Fraunhofer, turbinele eoliene au produs anul trecut cea mai mare cantitate de energie regenerabila (cu o pondere de 20,4% din totalul energiei produse in Germania), fiind urmate de panourile fotovoltaice (8,4%).
Centralele nucleare au avut o pondere de 13,3% din total, iar cele pe baza de gaze naturale de 7,4%.
Reusita are loc in contextul in care cea mai mare economie europeana vrea sa inchida toate centralele nucleare si pe cele baza de carbune in urmatorii ani, urmarind sa-si reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu 40% in 2019 si cu 95% pana in 2050, fata de nivelul din 1990.
Expertii se asteapta ca ponderea energiei electrice din surse regenerabile sa fie de peste 40% si in 2019, iar Germania vrea ca aceasta sa ajunga la 65% pana in 2030.
Cele mai citite articole
In 2010, doar putin peste 19% din energia electrica produsa in Germania provenea din surse regenerabile.
C.S.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Sursa: Ziare.com