Vrei să obții calificare la locul de muncă? Iată 3 joburi care îți oferă ședințe de training

Autor: Ziarul Top

Duse sunt zilele în care obțineai un loc de muncă și de cele mai multe ori de acolo ieșeai la pensie. În ziua de azi tinerii profesioniști stau câțiva ani sau chiar mai puțin într-o poziție și apoi își permit chiar și să schimbe domeniul de activitate. În consecință, piața muncii a devenit mult mai flexibilă. Totuși anumite principii au rămas la fel. Nu poți face o meserie dacă nu te pricepi la ea. 

În acest context, cel al multiplicării abilităților, angajații au devenit din ce în ce mai interesați de programele de training oferite de angajatori, programe de pe urma cărora pot beneficia și în alte poziții, nu doar la jobul actual.. Iată câteva dintre locurile de muncă unde ședințele de training sunt o prioritate. 

Agent de call center 

Indiferent de poziția sau domeniul în care lucrezi, fie că ne referim la customer support sau IT helpdesk, trebuie să recunoaștem că meseria de agent de call center nu este una ușoară. Nu există mulți profesioniști în acest domeniu, majoritatea angajaților fiind studenți sau tineri care se află la primul job.

Astfel, pentru oameni care nici măcar n-au mai lucrat vreodată, trainingul devine o componentă absolut esențială. Evident, nu ne referim la multitudinea de cunoștințe tehnice, operare PC și diverse aplicații, ne referim și la abilitățile de comunicare. Dacă pe partea de informații lucrurile sunt mai simple, când vine vorba de comunicare, cu atât mai mult într-un domeniu atât de solicitant, trainingul este absolut vital. Din fericire, după o astfel de formare angajații care își dau silința pot urca destul de repede în ierarhia companiei sau pot aplica și pentru alte locuri de muncă mai bine remunerate. 

Model de videochat 

Cele mai citite articole

Chiar dacă majoritatea privesc videochatul ca pe o pseudo meserie, adevărul este că această profesie este una destul de complexă. Chiar dacă ceea ce apare în spațiul public nu face dreptate acestei îndeletniciri, activitatea de videochat presupune mult mai mult decât latura senzuală. 

În primul rând, un model de videochat trebuie să cunoască o limbă străină și să aibă capacități de operare PC suficient de dezvoltate pentru a naviga platformele de videochat și pentru a folosi echipamentul. Evident, și aceste lucruri se învață. Dar abilitatea de interacționa opt ore pe zi cu utilizatorii platformelor și de a-i seduce nu vine de la sine pentru multe tinere. De aceea videochatul este unul dintre domeniile în care ai nevoie de pregătire serioasă pentru a putea să te descurci. Din fericire, echipele de traineri dedicați, precum cei din echipa Models4Models îți stau la dispoziție. 

Ghid turistic 

Sigur, din cauza contextului actual meseria de ghid nu este cu siguranță foarte căutată, dar în momentul în care lucrurile se vor redresa și vor reveni la normal, suntem convinși că acest job va crește în popularitate. Acestea fiind zise, deși angajarea pe poziția de ghid presupune un curs de câteva luni, la angajare și firma se obligă să-ți ofere o perioadă de training. 

Chiar dacă ai trecut deja prin stadiul de pregătire, asta nu înseamnă că vei cunoaște obiectivele pe care le vei vizita și felul în care trebuie să interacționezi cu oamenii. După cum vezi, meseriile care presupun comunicare și interacțiunea directă cu publicul, sunt cele care necesită și perioade mai lungi de pregătire. În cazul ghizilor juniori, aceștia vor petrece o perioadă de acomodare alături un ghid experimentat înainte să preia singuri grupuri.  

Diplomele nu mai înseamnă foarte mult în ziua de azi, dar cunoștințele acumulate în cadrul programelor de training chiar pot face diferența. 

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE