Ministrul de Externe al Croației, Marija Pejcinovic Buric, a fost aleasă miercuri secretar general al Consiliului Europei

Autor: Ziarul Top

Noul președinte a fost ales în contextul în care organizaţia paneuropeană de apărare a drepturilor omului şi a democraţiei a fost greu încercată de o lungă criză cu Rusia.

Marija Pejcinovic Buric a câştigat alegerile în faţa ministrului de externe belgian Didier Reynders  obținând 159 de voturi din cele 268 exprimate de membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), reuniţi la Strasbourg.

Ministrul croat va prelua pe 18 septembrie funcția de la fostul premier norvegian Thorbjorn Jagland, în vârstă de 70 de ani, primul secretar general al organizaţiei care a fost reales în funcţie pentru un al doilea mandat.

Președintele Consiliului Europei este ales pentru cinci ani și conduce şi reprezintă organizaţia, secretarul general este oficial „responsabil pentru planificarea strategică, orientarea programului de activităţi şi bugetul Consiliului Europei”, care se ridică la 437 milioane de euro în 2019.

Organizaţie care reuneşte 47 de state de pe continentul european, Consiliului Europei are drept principală misiune apărarea drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept, bazându-se pe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi pe munca de monitorizare şi recomandările comisiilor specializate, în prevenirea torturii sau a luptei împotriva corupţiei de exemplu, scrie Agerpres.


Citește și:80 de copii români, abandonați pe aeroporturile din Tokyo și Milano din cauza unui scandal conjugal!


Citește mai multe despre consiliul europei pe Libertatea.

Sursa: Libertatea.ro

ARTICOLE RELEVANTE