Zeci de mii de americani înarmați au mărșăluit în capitala Virginiei: ”Cu cât vor fi mai multe arme vizibile, cu atât vor provoca mai puțină frică”

Autor: Ziarul Top

De Flavius Toader,

Inițiativele timide pentru controlul deținerii armelor în statul american Virginia au stârnit furia apărătorilor celui de-al doilea amendament al Constituţiei, care au ieșit în stradă pentru a-și apăra dreptul de a se înarma.

Ţinutele de camuflaj şi armele semiautomate au fost la ordinea zilei luni, la Richmond, capitala statului american, unde mii se persoane au demonstrat fără incidente, relatează AFP, citată de Agerpres.

Manifestaţia a fost plasată sub înaltă supraveghere de teama acţiunilor violente din partea grupurilor de extremă dreaptă. Guvernatorul democrat, Ralph Northam, a decretat stare de urgenţă în Piaţa Capitoliului, sediu al administraţiei locale şi locul manifestaţiei, din cauza unor „ameninţări serioase şi credibile”.

Locul de desfăşurare a manifestaţiei a fost înconjurat de un important dispozitiv de securitate şi de supraveghere aeriană.

„Nu vrem să vedem o dramă precum cea de la Charlottesville”, a avertizat guvernatorul, referindu-se la un alt oraş din Virginia unde înfruntările între militanţii pentru supremaţia albilor şi antifascişti s-au soldat cu un mort şi zeci de răniţi în august 2017.

Dar deşi un număr importanţi dintre manifestanţi au venit cu arme, în ţinută paramilitară sau de vânătoare, demonstraţia s-a terminat fără niciun incident major.

Cine e femeia care a murit săracă și cu datorii, dar cu 1,5 milioane de euro în casă

Recomandări

Cine e femeia care a murit săracă și cu datorii, dar cu 1,5 milioane de euro în casă

„Armele salvează vieţi”

Într-un frig glacial, protestatarii au umplut rapid piaţa şi străzile din jur. Pe lângă arme şi drapeluri, ei au arborat autocolante portocalii cu mesajul: „Armele salvează vieţi”.

Guvernatorul statului Virginia a decretat stare de urgență, de teama incidentelor FOTO: EPA

„În ultimele decenii, oamenii politici au încercat să adopte legi care fac mai dificil pentru cetăţenii care respectă legea să cumpere arme de foc. Ne aflăm pe o pantă descendentă. Este dreptul nostru constituţional, pe care Dumnezeu ni l-a dat, să ne înarmăm”, a declarat pentru AFP Brooks, de 24 de ani, un locuitor din Richmond, oraş cu 200.000 de locuitori.

„Este vorba doar despre a-mi exercita libertatea. Nu trebuie să ne fie frică de arme, sunt doar maşini. Toată lumea de aici este înarmată şi nu s-a comis nicio crimă”, a spus la rândul său Justin Dorton, de 38 de ani, în vestă de camuflaj şi posesor al unei arme semiautomate.

Cum au ajuns neonaziștii din SUA să citeze din Corneliu Zelea Codreanu

Recomandări

Cum au ajuns neonaziștii din SUA să citeze din Corneliu Zelea Codreanu

Ceva mai departe, John, venit din Ohio, a explicat că vrea „să schimbe cultura” oamenilor de la oraş speriaţi de arme precum AR-15, pe care o avea aspra sa. „Cu cât vor fi văzute mai multe arme în viaţa de toate zilele, cu atât mai puţin vor provoca frică”, a spus tânărul, care avea faţa acoperită cu un fular negru.

Legile care i-au nemulțumit pe protestatari

De când democrații au preluat controlul asupra legislativului din Virginia, trei propuneri privind controlul armelor au trecut de Senat, notează New York Times.

Măsurile vizează limitarea achiziției de arme la una pe lună, impune cumpărătorilor o verificare atentă a trecutului și permite autorităților locale să interzică armele în parcuri și clădirile publice.

La granița cu o viață nouă. Un reportaj-documentar Elle despre ce se întâmplă cu adevărat cu refugiații din România

Cele mai citite articole

Recomandări

La granița cu o viață nouă. Un reportaj-documentar Elle despre ce se întâmplă cu adevărat cu refugiații din România

Aceste măsuri ar putea fi aprobate și de Camera Delegaților, iar guvernatorul statului, de asemenea un democrat, a anunțat că le va promulga.

O altă măsură, care vizează interzicerea armelor de asalt, este însă nesigură și întâmpină mult mai multă opoziție.

În jur de 22.000 de oameni au participat la protest FOTO: EPA

Susținere din partea lui Trump pentru demonstranți

Mai multe mişcări de extremă dreapta şi grupuri paramilitare şi-au anunţat participarea la această zi de lobby pe lângă aleşi, organizată de Liga de apărare a cetăţenilor din Virginia (VCDL).

Organizaţia denunţă ceea ce ea consideră drept atacuri asupra celui de al doilea amendament al Constituţiei, care garantează „dreptul oamenilor de a deţine şi de a purta arme”. Acest articol face însă obiectul unor interpretări divergente, iar Curtea Supremă a limitat acest drept la domiciliu, lăsând oraşele şi statele să reglementeze transportul lor.

Donald Trump, mare apărător al lobby-ului pro-arme, şi-a exprimat susţinerea pentru manifestanţi.

„Partidul democrat din Virginia face totul pentru a vă priva de drepturile voastre prevăzute în al doilea amendament. Nu este decât începutul. Faceţi în aşa fel încât asta să nu se întâmple, votaţi cu republicanii în 2020”, a postat el luni pe Twitter.

Citeşte şi:

La granița cu o viață nouă. Un reportaj-documentar Elle despre ce se întâmplă cu adevărat cu refugiații din România

Marea confruntare Trump-Greta Thunberg are loc la Davos, reuniunea unde elitele vin cu avionul privat pentru a salva planeta

Paracetamolul, interzis la vânzarea liberă în farmacii. Interdicția din Franța ar putea viza și România

Reactia bărbatului prins pe stadion cu amanta: „Voi, femeile care mă atacați, ați înșelat și voi!”

GSP.RO

Reactia bărbatului prins pe stadion cu amanta: „Voi, femeile care mă atacați, ați înșelat și voi!”

Horoscop 21 ianuarie 2020. Peștii se găsesc dominați de gânduri negre

HOROSCOP

Horoscop 21 ianuarie 2020. Peștii se găsesc dominați de gânduri negre

Urmărește cel mai nou VIDEO

Sursa: Libertatea.ro

Cele mai citite articole

ARTICOLE RELEVANTE